Centrul Maternal este şi un Centru artistic

Mamele  şi bebeluşii de la Centrul Maternal s-au implicat într-o activitate creativă inedită alături de voluntarii Mary şi Marco: au modelat compoziţii decorative din aluat.

Materia primă pentru această activitate a fost aluatul preparat după o reţetă specială, întins şi modelat.  Etapa de modelare a afost plină de simbolism: fiecare mamă şi-a lăsat urmele mâinii sale şi cele ale bebeluşului, iar apoi a scris numele lor şi data realizării obiectelor  inedite. Micile piese de artă au fost ţinute în cuptor preţ de 10 minute, iar peste o săptămână urmează să fie colorate, folosindu-se cafea, sfeclă roşie şi ouă pentru luciu.

Mariaclaudia Brunello: „Această activitate se practică des în Italia. O numim „Pasta di sale“, pentru că aluatul are o concentraţie mare de sare. Ceea ce am reuşit să facem împreună cu beneficiarele Centrului Maternal este ceva deosebit. Urma mâinii mici, lăsată de fiecare bebeluş pe bucata de aluat, precum şi data, transformă aceste obiecte simple în ceva memorabil şi preţios. Mi-a plăcut faptul că, în activitate, am putut observa ataşamentul mamelor faţă de copii, dar şi relaţionarea armonioasă între mame.“

Marco Povero: „E o activitate în care fiecare mamă e atentă la propriul copil. Modelarea aluatului implică ceva mai mult decât creativitate, e ceva realizat ÎMPREUNĂ, un obiect care în viitor le va aminti de emoţiile trăite acum.”

 În prezent, în Centrul Maternal „În braţele mamei“ se află 7 cupluri mamă-copil, aflate în dificultate. Acestea beneficiază de asistenţă profesionistă, conform unui plan individual de intervenţie.

Această prezentare necesită JavaScript.

It.

Il Centro Maternale è anche un Centro artistico

Mamme e bambini del centro maternale sono stati coinvolti in una attività creativa inedita con i volontari Mary e Marco: hanno modellato composizioni decorative.
La materia prima per questo lavoro è stata preparata dalle mamme con farina, sale e acqua. Ogni mamma ha poi lasciato le impronte della sua mano e di quella del figlio e ha scritto il loro nome e la data di realizzazione degli oggetti. Queste piccole opere d’arte sono state tenuti in forno per 10 minuti e la settimana prossima saranno colorate.

Mariaclaudia Brunello: „Questa attività è prassi comune in Italia. Noi la chiamiamo „pasta di sale” perché l’impasto ha un’alta concentrazione di sale. Abbiamo scelto di usarla anche perché è naturale e non pericolosa per i bambini, è facile da preparare e divertente. Le mamme potranno usarla anche quando i loro figli saranno più grandi.
Ho apprezzato il fatto che durante l’attività abbiamo osservato l’attaccamento e la cura delle madri nei confronti dei bambini e il rapporto armonico tra le madri”.

Marco Povero: „E ‘un’attività in cui ogni madre è attenta al proprio figli. La modellazione della pasta non implica solo creatività: è qualcosa fatto INSIEME, che in futuro farà ricordare anche le emozioni provate ora. Le impronte delle manine lasciate da ogni bebè rimarranno nel tempo”.

Attualmente, il Centro materno „In braccio alla mamma” è composto di 7 coppie mamma-bambino in difficoltà. Le beneficiarie godono di assistenza professionale, secondo un piano d’intervento individuale.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Evenimente, Noutăţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s