Povestea mea. Episodul 4

Spre deosebire de celelalte poveşti pe care  le-aţi savurat până acum, cea de azi este deosebită. Deşi vorbim tot despre mame, copii şi emoţii, de această dată, protagonistele au ajuns să trăiască un final cu adevărat de poveste.  Au atins cu mâna un vis: să locuiască împreună, având siguranţa zilei de mâine.

Daniela şi mămica ei, Natalia, au venit la Centrul Maternal  în luna ianuarie 2012. În cei 2 ani de când a văzut prima rază de lumină, Daniela a reuşit să trăiască momente demne de o peliculă cinematografică, de altfel, similare cu ale majorităţii copiilor din Centru. 

Un tată care nu are plăcerea de a-i admira zâmbetul, bunei care refuză să-i numere primii paşi şi alte zeci de probleme care aduc norii, înăbuşind soarele copilăriei.

În tot acest timp însă a ocrotit-o dragostea de mamă- un zid pe care l-a construit Dumnezeu pentru fiecare copil.

Pe data  de 29 martie, Natalia şi Daniela au părăsit Centrul Maternal. Acum fetiţa va merge la o grădiniţă, iar mămica ei va munci. Cu siguranţă, vor trebui să mai treacă prin alte „furtuni”, dar sunt puternice, pentru că Daniela nu e într-un internat şi nici în stradă, iar mama ei are o comoară, care îi va hrăni speranţa şi încrederea toată viaţa.

Această prezentare necesită JavaScript.

Copilul e o bucurie… e cea mai mare bucurie din viaţa unei femei!

Natalia: „Mă bucur că am avut şansa, ca într-o perioadă dificilă din viaţă,  să locuiesc în Centrul Maternal „În braţele mamei”. Personalul de aici, coordonatorul, asistenţii sociali, psihologul şi educatorii au fost grijulii cu noi. Cele mai dificile momente apar în relaţionarea cu celelalte mame, pentru că fiecare dintre noi are propriile probleme, care te fac să fii neliniştită, agresivă uneori, lipsită de dorinţa de a comunica cu ceilalţi. Important e că Daniela  a rămas  lângă mine.  Altor mame le-aş putea spune că nu trebuie să facă un pas înapoi, atunci când este vorba despre păstrarea sau abandonarea copilului.  Copilul  e o bucurie… e cea mai mare bucurie din viaţa unei femei.”

Mihaela Belei, coordonatorul proiectului „În braţele mamei” : „Momentul în care o beneficiară părăseşte Centrul Maternal este un succes pentru echipa de lucru: înseamnă că am reuşit să reintegrăm social cupul mamă-copil. Pentru ei, acesta este un început.  Aici au învăţat cum să-şi programeze ziua, să-şi gestioneze bugetul, să  relaţioneze  cu alte persoane. Cu siguranţă, marile probleme care vor apărea dincolo de poarta Centrului nu  vor reuşi să separe copilul de mamă, întrucât aici s-a format o relaţie durabilă.”

La mia storia. Quarto episodio.
A differenza delle altre storie che avete letto finora, quella di oggi è speciale: questa volta i protagonisti sono arrivati a vivere una storia con un vero finale. Hanno toccato con mano un sogno: vivere insieme, avendo certezza del domani.

Daniela e sua madre, Natalia, sono venute al Centro maternale nel mese di gennaio 2012. Nei due anni da quando ha visto il primo raggio di luce, Daniela ha vissuto momenti degni di un film come, in realtà, la maggior parte dei bambini del Centro.

Un padre che non ha il piacere di ammirare il sorriso, dei nonni che rifiutano di contare i primi passi e altre decine di problemi che portano nuvole soffocando il sole dell’infanzia.

In tutto questo tempo l’amore di una mamma che protegge come un muro costruito da Dio per ogni bambino.

Il 29 marzo Natalia e Daniela hanno lasciato il Centro maternale. Ora la bambina andrà all’asilo e sua mamma al lavoro. Certamente si dovranno vivere altre „tempeste”, ma sono forti perché Daniela non è in un orfanatrofio nè in strada e sua mamma ha un tesoro che nutrirà di speranza e fiducia per tutta la vita.

Natalia: „Sono contenta di aver avuto la possibilità, durante un periodo difficile della vita, di vivere nel centro maternale „In braccio alla mamma”. Il personale di qui, il coordinatore, gli assistenti sociali, la psicologa e gli educatori si sono presi cura di noi. I momenti più difficili si verificano nei rapporti con altre mamme, perché ognuno ha i propri problemi che ti fanno essere inquieta, a volte aggressiva, manca il desiderio di comunicare con gli altri. L’importante è che Daniela mi è stato vicina. Ad altre madri potrei dire che non si deve fare un passo indietro quando si tratta di abbandonare il proprio figlio. Un figlio è una gioia… è la più grande gioia nella vita di una donna!

Mihaela Belei, coordinatrice del progetto „In braccio alla mamma”: „Il momento in cui una beneficiaria lascia il Centro maternale è un successo per la squadra: significa che siamo riusciti a far reintegrare nella società la coppia mamma-bambino. Per loro, questo è un inizio. Qui hanno imparato a programmare la giornata, a gestire i soldi, a relazionarsi con le altre persone. Certamente i grandi problemi che si presenteranno al di là della porta del Centro non riusciranno a separare il bambino dalla madre perché si è formata una relazione duratura.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Noutăţi, Poveşti cu pici și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s