Campania de Crăciun „De la Mame pentru Mame”

Sursa: Pentru Ea, autor: Liliana Vântu

Pentru al doilea an consecutiv, Misiunea Socială „Diaconia” a „Mitropoliei Basarabiei” organizează campania de Crăciun „De la Mame pentru Mame”, scopul căreia este promovarea solidarităţii pentru susţinerea cuplurilor mamă-copil aflate în dificultate.

Pe parcursul campaniei, în incinta Centrului Maternal „În braţele mamei” sunt organizate ateliere de confecţionare a jucăriilor de brad, a cadourilor şi felicitărilor, la care sunt invitate toate mamele doritoare de a se implica în acest proiect social, „o parte din ele vin însoţite şi de copii. „Biletul de participare” la atelier este o hăinuţă (pentru copii cu vârsta între 0-3 ani), care va completa garderoba Centrului Maternal”, ne spune responsabil de relaţii publice, Anna Zastavneţcaia.

Pe parcursul celor două ore de creaţie mămicile au ocazia să se cunoască mai bine, poate chiar să lege şi noi prietenii. Este o ocazie minunată pentru fiecare din participante să împărtăşească câte ceva din experienţele lor de părinte şi cât de mult le-a schimbat viaţa apariţia copiilor lor. „Ceea ce s-a iniţiat este un lucru frumos şi util. Am mai fost şi anul trecut şi o să vin de câte ori va fi nevoie, fiindcă aceşti copii au mare nevoie de noi”, menţionează Elena, una dintre mămicile participante la proiect.

 

 

Toate familiile care vor să se implice în campanie sunt invitate să organizeze cine de caritate, în scopul ajutorării cuplurilor mamă-copil, beneficiari ai proiectului „În braţele mamei”. În acest sens, „Diaconia” va pune la dispoziţie informaţii relevante: fotografii, istorii de viaţă, materiale video.

Toate obiectele confecţionate în cadrul campaniei „De la mame pentru mame” vor fi vândute într-un târg de caritate organizat pe 22 şi 23 decembrie într-un centru coemrcial din capitală.

 

 

În campania de Crăciun din anul precedent 100 de mame au participat la atelierele de confecţionare a jucăriilor de brad, iar la târgul de binefacere cca 300 de familii au cumpărat acele jucării, împărtăşind astfel mesajul campaniei.

Dacă eşti mămică şi vrei să contribui la ajutorarea mamelor și copiilor care au nevoie de sprijinul tău, nu ezita şi implică-te şi tu în campania „De la Mame pentru Mame”. Atelierele de creaţie se desfăşoară zilnic până joi, 20 decembrie, în incinta Centrului Maternal „În braţele mamei” (str. Criuleni 22). Pentru detalii apelaţi: 069474814.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Campania "De la Mame pentru Mame". Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s