A venit o dulce ciocolată în Centrul Maternal

Din burtică am simţit dragostea părinţilor mei, vorbele calde, discuţiile în şir şi mângâierile care mă făceau să stau cuminte aşteptând ziua cea mare, data de 5 aprilie, ziua când m-am născut. Mă numesc Sofia şi am doar 5 luni de când m-am născut.

Atunci când am venit pe lume, liniştea de înainte mi-a fost tulburată de necazurile din familie. În afara faptului că erau zile când nu aveam ce mânca, pe mama o vedeam în fiecare zi tristă, pentru că nu este tatăl alături. Bunica mea de felul ei era foarte agresivă, strigă mereu la mama şi o mai bate uneori. Nici pe mine nu mă iubeşte pentru că sunt mai diferită de alţii (dacă mă vedeţi pe poze să nu credeţi că am fost la plajă doar am moştenit culoarea pielii ca ciocolata de la tăticul meu.)

Fiindcă toate lucrurile stau aşa rău, bunicul a plecat de acasă din cauza situaţiei tensionante. Păcat că nu a vrut să rămână lângă mine, să simt şi eu căldura unui bunel. Acum mama mă are doar pe mine, îmi sărută ochişorii şi mânuţele în fiecare clipă. Ştiu că e o femeie puternică şi luptă pentru mine ca să fiu sănătoasă, să cresc mare şi să fie mândră de mine.

Pentru că ne-am pomenit în aşa situaţie, am venit aici la „Centrul Maternal”. Aici ni se oferă toate condiţiile pentru un anumit timp ca să trăim în pace şi linişte.

Sper că într-o zi tăticul se va întoarce înapoi lângă familie, iar bunica să ma accepte aşa cum am venit pe lume. Să avem şi noi un colţişor de rai unde va domni dragostea şi pacea.

Vreau să mă adresez ţie, drag/ă cititor!

Dacă ai o pe mama şi tata lângă tine: Mulţumeşte!

Dacă mai sunt vii: Aminteşte-i cât de mult îi iubeşti!

Învăţaţi să apreciaţi dragostea şi chinul părinţilor de a ne creşte.

Hai să fim mai buni!

Viaţa din moment ce ţi-a fost dată, trebuie să o trăieşti cu sens şi să mulţumeşti Domnului pentru acest har. Viaţa ta este cel mai frumos dar de care ai parte!

Vreau să te rog să-ţi deschizi sufletul şi să aduci lumină în viaţa mea. Dacă ai hăinuţe, încălţăminte, jucării, un cărucior care nu-ţi mai este util sau alte lucruri care ţi se par nefolositoare, poţi să le aduci la Centrul Maternal.

AJUTĂ-NE SĂ FIM FERICIŢI!!!

Donaţiile în mijloace financiare pot fi făcute prin terminalele de plată QIWI şi MMPS, dar şi pe contul bancar:

c/f: 40246014

Cont special: 225110000186757

BC VictoriaBank S.A. filiala nr. 3

Nu uita: Săracul întinde mâna, iar Dumnezeu primeşte!

Îți mulţumim din suflet că ne-ai citit povestea.

DSC00095

 

DSC0008811111111

Articol realizat de Irina Adam, stagiar Misiunea Socială Diaconia, responsabil de relaţii publice.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Poveşti cu pici. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s